Acasa Comunicate de presa Prefectul Petre Ungureanu a convocat astăzi Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
Prefectul Petre Ungureanu a convocat astăzi Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă PDF Imprimare Email
Scris de Silvia-Carmen Constantinescu   
Marţi, 09 Februarie 2010
Prefectul Petre Ungureanu a convocat astăzi Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, ca urmare a videoconferinţei sustinute de premierul Emil Boc, prin care 24 de judeţe , incluzând şi Vâlcea, sunt atenţionate cu COD GALBEN pe intervalul 10 februarie ora 15.00-11 februarie ora 20.00.Fenomenele prognozate sunt ploaie, polei şi vânt puternic. Conform conducerii Agenţiei Naţionale de Meteorologie şi Hidrologie, se aşteaptă în prima parte a intervalului vizat ninsori care vor aşterne un strat nou de zăpadă de 20-30 cm, după care precipitaţiile vor cădea sub formă de ploaie, favorizând producerea poleiului.Se estimează cantităţi de ploaie de 20-40 l/mp.
În această situaţie ,prefectul a dispus verificarea utilajelor care să facă faţă poleiului, mobilizare maximă pentru ca toate drumurile să fie circulabile şi cei aflaţi în trafic să circule în deplină siguranţă.Tot pentru siguranţa cetăţenilor judeţului, primarii au fost avertizaţi să asigure permanenţa la primării, să ia toate măsurile, inclusiv apelarea la voluntari pentru a face aprovizionarea cu alimente a comunităţilor locale pe care le conduc.
La sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie s-a format Centrul operativ de comandă şi control format din reprezentanţi ai structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, echipaje de poliţie vor patrula pe toate căile rutiere iar starea acestora va fi comunicată în permanenţă populaţiei, pentru evitarea punerii în pericol a cetăţenilor.
O măsură specială vizează dializaţii şi gravidele , care vor fi transportaţi în locuri special amenajate de către Direcţia de Sănătate Publică în situaţia unor blocări iminente de drumuri.
 
Data ultimei actualizari: Luni 26 Iulie 2010, 09:22