Astăzi, de Ziua Persoanelor Vârstnice, gândurile noastre se îndreaptă cu recunoştinţă spre cei cărora le este dedicată.
Ei reprezintă generaţiile care, după o viaţă de muncă, au tot dreptul la respectul şi grija societăţii.
Traversăm o perioadă dificilă marcată de criza economică globală care a afectat şi ţara noastră.În această situaţie, Guvernul României a pus în practică măsuri curajoase, oportune, cu preţul erodării imaginii sale. Acestea au fost dificil de suportat de către cei mai mulţi dintre noi, şi mai ales de către cei vârstnici, dar iată că încep să dea roade şi suntem pe drumul cel bun.
În calitate de reprezentant al executivului în judeţul Vâlcea, vă asigur că problemele persoanelor de vârsta a III a sunt tratate cu toată atenţia.Nu ne este deloc indiferentă soarta celor care ne-au crescut, ne-au educat şi ne-au ajutat să ajungem până aici.
De aceea, vă transmit astăzi un mesaj de recunoştinţă şi solidaritate, împreună cu sincere urări de sănătate.
LA MULŢI ANI!
PETRE UNGUREANU
Prefectul judeţului Vâlcea
Primul-ministru Victor Ponta a avut prima videoconferinţă cu prefecţii, la Palatul Victoria
Citeşte mai mult...Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, l-a primit joi, 17 mai ac., la sediul Ministerului, pe ambasadorului Spaniei la Bucureşti, E.S. Estanislao de Grandes Pascual.
Citeşte mai mult...Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), in parteneriat cu Ministerul Mediului şi Pădurilor, Asociaţia Auditorilor Energetici pentru Clădiri (AAEC), Consiliul Roman pentru Clădiri[…]
Citeşte mai mult...Participarea României la Reuniunea anuală a guvernatorilor BEI În data de 15 mai a.c. a avut loc la Bruxelles reuniunea anuală a guvernatorilor BEI. România a fost reprezentată de Claudiu[…]
Citeşte mai mult...